Siemens employees working

Joburi interesante, oameni interesanți

Acesta este Siemens. Oportunitățile sunt infinite. Alegerea îți aparține.

Descoperă ce avem în comun

IoT, viitorul muncii sau securitatea cibernetică: pentru unii, acestea sunt doar cuvinte la modă. Dar nu și pentru tine. Pentru tine, acestea sunt subiecte care te pasionează cu adevărat, subiecte care te entuziasmează la fel de mult ca pe noi! Atât de multe pot fi realizate atunci când oamenii cu pasiuni comune se întâlnesc într-un mediu favorabil. Explorează lumea Siemens și descoperă proiecte fascinante și persoanele din spatele lor.

Oamenii din Siemens

La nivel național, în companiile Siemens sunt aproximativ 2300 de angajați, dintre care o treime activează în profesii cu specific digital. Este vorba de specialiști care fie promovează soluții existente sau oferă suport tehnic, fie dezvoltă produse pentru hardware, software și inginerie, în domeniul energiei, industriei, imagisticii medicale, mobilității și infrastructurii inteligente. La aceștia se adaugă experți în servicii și soluții IT care dezvoltă aplicații web, mobile și SAP.

Faceți cunoștință cu câțiva dintre colegii noștri

Aflați de ce tehnologii sunt entuziasmați. Citiți-le poveștile pentru a afla ce îi face atât de speciali pentru Siemens și pentru viitoarele comunități.

Valentina Ene, Programator și Inginer Automatist, este la Siemens din 2018

„Fac parte din familia Siemens de 4 ani si am lucrat atât ca Programator cât și ca Inginer Automatist.

În momentul acesta sunt Inginer COMOS și lucrez la dezvoltarea aplicației, ofer suport în proiectele existente în COMOS și ajut la dezvoltarea tehnică a noilor colegi implicați în proiecte de COMOS.

Nu am avut vreo relație specială cu tehnologia până la momentul în care a trebuit sa îmi aleg facultatea la care să merg. În schimb, pe timpul facultății și în special după ce am început sa lucrez, am văzut cum pot prinde viață ideile mele și acest fapt m-a făcut să îmi schimb viziunea despre tehnologie. Aceasta a devenit practic jobul meu, pentru că lucrez la dezvoltarea unei aplicații care are ca scop final ușurarea muncii unui inginer. Tehnologia este acel lucru care contribuie în multe aspecte ale vieții de zi cu zi așa cum o știm noi, facilitând interacțiunea socială, dezvoltarea creativității și a capacității de rezolvare a problemelor.

În general, provocările taskurilor mele sunt legate de a găsi cele mai optime soluții pentru cerințele care vin de la clienți și de a reuși să comunici cât mai eficient cu oamenii din diferite medii și culturi.

Sunt mândră de ambiția mea și mă străduiesc să fiu prezentă în momentul respectiv și în ceea ce fac, fie că este un task legat de muncă, fie când fac sport, gătesc sau când mă uit la un film. 

Mottoul meu este: Totul se întâmpla cu un motiv.”

Ioana Petrescu, Team Lead, este la Siemens din 2021

„Ca Team Lead conduc o echipă locală ce oferă servicii de Testare și Calitate, dar conduc și Departamentul de Testare și Calitate al companiei cu care suntem în colaborare.

Interesul meu pentru tehnologie provine din familie și din lumea care mă înconjoară în ziua de azi.

Pentru poziția mea, tehnologia este scopul muncii mele și reprezintă un sprijin de multe ori în multitudinea de taskuri ce trebuie îndeplinite, pe lângă o cale prin care reușim să fim cu toții împreună indiferent de continent sau fus orar. 

Ritmul accelerat de schimbare și personalitățile diferite sunt challenge-urile principale din taskurile de zi cu zi, dar totodată și ce face poziția mea o oportunitate de creștere și dezvoltare continuă.

Sunt mândră de evoluția mea profesională generală și de călătoria dezvoltării personale, precum și de realizările și evoluția fiecărui membru al echipei mele.

Cred că tehnologia este aici să ne sprijine atunci când o folosim cu înțelepciune. Capcana zilei de azi este că înlocuim bucuria unei plimbări în natură sau a unei bătăi cu zăpadă cu o activitate în fața ecranului.

Sunt motivată să descopăr cum putem face lucrurile mai ușoare, frumoase și ilustrative pentru progresul nostru.”

Ioana Lăzărescu lucrează la Siemens din 2006 ca Software Developer

„La SISW dezvolt software și taskurile mele sunt în strânsă legătură cu partea de a crea și implementa cod, dar și de a-l revizui. Mă ocup de partea de analiză și de testare automată și uneori cu partea de discuții tehnice cu arhitecții, echipa de management, colegii din echipă și din alte echipe. Mentorez și colegii nou angajați.

Din școala generală am avut un interes deosebit pentru științele exacte, matematica, fizica. Aveam înclinație spre acestea. O parte din interes vine și de la tatăl meu. El lucra mult cu mine la matematică și fizică atunci când eram copil.

Sunt mândră că munca pe care o fac este dificilă și nu cred că oricine poate face asta. Sunt mândră și că am reușit să activez în domeniul în care mi-am dorit și îmi place foarte mult ceea ce fac. 

O provocare a jobului meu ar fi abordarea unui tip de task pe care nu l-am mai făcut în trecut. Da, se întâmplă chiar și după 15 ani! Asta vine cu o teamă că nu voi face față, că nu mă voi descurca, că îmi voi dezamăgi colegii. În situațiile acestea am sprijinul colegilor și al șefului de echipă.

În special fetelor le-aș transmite să nu lase pe nimeni să le spună că fetele și femeile nu au ce căuta în domenii care implică științe exacte. Le-aș sfătui să își găsească domeniul care le place, să își urmeze drumul și să nu lase pe nimeni să le abată de la calea lor. Puteți face orice vă puneți în minte! Nu vă lăsați copleșite de nou și necunoscut.”

Elena Păvăluță, Team Lead & Developer, s-a alăturat echipei în 2015

„În anul 2015, m-am alăturat echipei Siemens în urma programului de internship pe .Net.

În prezent sunt Team Lead și Developer. Taskurile diferă de la o zi la alta. Unele zile sunt pline de meetinguri de proiect, iar în alte zile mă ocup de aplicația pe care sunt asignată și încerc să îmi ajut colegii acolo unde este cazul, fie tehnic, fie emoțional.

Încă de mică am cochetat cu această idee, după ce primisem o tastatură desenată pe un carton și îmi imaginam că lucram intens la calculator. De-a lungul timpului totul a venit natural. Totul este influențat de tehnologie: ușurința de a comunica cu o echipă mixtă, dezvoltarea personală, organizarea unei zile de lucru, organizarea activităților după muncă. Tehnologia te ajută să menții contactul mai ușor cu cei din jurul tău și să îți îmbogățești universul cunoașterii.

Provocarea cea mai mare o găsesc în materie de încredere: să o câștigi și să o menții.

Uitându-mă în urmă, la anul 2015, sunt mândră de evoluția pe care am avut-o alături de colegii mei, de lucrurile pe care le-am învățat de la ei și împreună cu ei.

Nu cred ca aș putea alege un motto câștigător. Încerc să mă bucur de fiecare moment, să pun pasiune în ce fac și să îmi depășesc limitele.” 

Bianca Giroszasz lucrează de 6 ani la Siemens și deține rolul de Scrum Master

„Am început ca stagiar, apoi am devenit Software Developer după absolvirea facultății. De un an de zile, am și rolul de Scrum Master în echipa mea.

Pasiunea mea pentru tehnologie a început în liceu, la orele de informatică. Am fost atât de impresionată de modul în care instrucțiunile pe care le scriu se transformă într-un program real care face ceva.

În acest moment, echilibrez rolul de Scrum Master cu sarcinile de dezvoltare software. În calitate de Scrum Master, sunt responsabilă pentru eficiența echipei. Așa că mă asigur că există colaborare, transparență și că echipa se îmbunătățește constant. În calitate de Inginer Software, responsabilitățile mele implică împărțirea cerințelor în sarcini, codare, revizuiri de cod și de eventuale erori ce pot apărea.

Sunt mândră că pe parcursul carierei mele am reușit să observ cum s-au schimbat interesele mele și sarcinile care îmi fac plăcere, și am putut să optez pentru diferite roluri/ responsabilități. Cred că este important să caut în permanență domeniile în care pot aduce cea mai mare valoare.                Acesta este mottoul meu: Create the highest, grandest vision possible for your life, because you become what you believe.”

Michaela Stănoiu lucreză la Siemens din 2020 ca Inginer Software

„Mereu mi-au plăcut științele exacte, lucrurile care funcționează după un algoritm și care au o logică în spate. Am avut mereu o gândire algoritmică și totul a venit natural. Mi s-a părut că asta mi se potrivește. Cred că prin ceea ce fac, contribui la dezvoltarea tehnologiei. Îmi place să cred că munca mea are o influență asupra produsului final. 

În perioada de control al calității dinainte de lansarea unei noi părți a aplicației, verificăm dacă totul funcționează corect și corectăm erorile din aplicația cu care lucrăm. În perioada de dezvoltare, lucrăm la funcționalități noi. AMESIM, produsul la care lucrez este un produs complex cu multe funcționalități și module, iar uneori este inevitabil să nu mă întâlnesc cu anumite module și părți de cod cu care nu am lucrat până acum și care au nevoie de ceva timp dedicat pentru a le înțelege. Dar asta e ceva normal când lucrezi cu un proiect mare sau cu legacy code.

Fiecare task reprezintă o provocare într-o anumită măsură. Asta face lucrurile interesante în domeniul IT. Nu ai parte de monotonie, mereu înveți lucruri noi, nu ajungi să te plafonezi și să faci aceleași lucruri zi de zi.

Sunt fericită ca am avut ocazia să trec prin mai multe experiențe și mi-am dat seama ce îmi doresc de la locul de muncă pe care îl am. E foarte important să fac ceea ce îmi place în toate domeniile. Dacă fac ceva cu plăcere, chiar și atunci cand devine dificil sau întâmpin un obstacol, nu-mi pierd motivația să continui. Chiar cred că am găsit ce mi se potrivește și fac asta cu plăcere.”

Cornelia Păuna lucrează la Siemens din 2017 pe poziția Quality Assurance Engineer

„Am crescut într-o familie în care se vorbea des despre inginerie și tehnologie, așadar cred că din copilărie am dezvoltat un interes în direcția aceasta.

Poziția pe care o ocup în acest moment este cea de Inginer de Calitate, pe numele ei oficial Quality Assurance Engineer. Taskurile mele principale se referă la testarea manuală a funcționalităților noi sau modificate din aplicația cu care lucrăm, pentru ca mai apoi să automatizez pentru a preveni regresii în codul scris de către colegii mei. Pentru a rezolva taskurile foarte complexe, de obicei reiau problema din punctul zero sau întreb o colegă cu mai multe cunoștințe pe subiect. Cred că este esențial să recunoaștem că nu suntem un browser conectat non-stop la cunoaștere absolută. E normal să nu știm răspunsul. E normal să întrebăm.

Responsabilitatea mea pe termen lung este să mă asigur că avem acoperire de testare cât mai mare în aplicație.

Sunt mândră că înțeleg ceea ce lucrez, iar când nu o fac, am răbdarea și determinarea să caut răspunsuri. Sunt mândră că nu mă opresc aici și că îmi schimb direcția către dorința sau interesul curent.

Mottoul meu este: Înțelege-ți propriul de ce.

Mihaela Olteanu, Programator Senior, este la Siemens din 2007

„M-am angajat în 2007 la Siemens PSE, în urma unei burse Siemens și a unui stagiu de practică de vară ca Programator Java. Ulterior am fost implicată în multe alte proiecte, cu echipe diferite, diverse și distribuite pe mai multe continente. Am acumulat experiență și cu alte limbaje de programare și tehnologii. În momentul de față sunt Programator Senior și mă ocup de designul și implementarea unei aplicații menite să ofere suport departamentelor de Customer Service în organizarea semi-automată a tichetelor din trecut într-o bază de cunoștințe, astfel încât să poată fi valorificată experiența acumulată de-a lungul timpului și mai ales pentru a ajuta angajații noi să găsească mai rapid soluții pentru tichetele similare. Principala mea responsabilitate este să găsesc soluții la problemele care vin de la client, găsind un mix potrivit de tehnologii existente sau dezvoltate/ adaptate de către noi, iar câteodată trebuie să și generăm idei de funcționalități/ aplicații care ar putea fi de interes pentru un potențial client. Totul a început cu interesul pentru materiile cu profil real, care m-au dus către un liceu si o facultate de profil și care mi-au deschis apoi enorma oportunitate de a mă angaja ca programator. Experiența practică la o companie multinațională mi-a adus ulterior mai multe oportunități, atât în plan profesional, cât și personal. La câteva luni de la angajare am avut norocul să intru pe un proiect care a necesitat o călătorie de aproape două luni de zile în S.U.A, fiind prima mea călătorie din afara țării, direct peste ocean 😊.

În continuare sunt motivată să contribui la aplicații care au un impact în viața reală și proiectele care îmi oferă oportunitatea să călătoresc și să cunosc culturi și oameni noi, de la care pot să învăț lucruri și care mă stimulează să continui să mă perfecționez. O provocare constantă este cum să ții pasul cu toate schimbările, deoarece tot timpul apar tehnologii noi sau actualizări care ar trebui să te ajute să scrii cod mai puțin sau mai eficient. 

Sunt fericită când aplicațiile la care lucrez se dovedesc a fi utile și nu rămân în stadiul de prototip. Acest lucru mă motivează să dedic timpul necesar găsirii soluției și câteodată chiar să îmi folosesc timpul personal pentru acest lucru. Mottoul meu este: Fă rai din ce ai!”

Training situation

2300

angajați

1200

   doamne

767

 poziții cu specific digital